Reazem duhovnicesc

„Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne vom bucura iarăși de venirea lucrurilor bune”.

Sfântul Marcu Ascetul (sec. V-VI), Despre cei ce își închipuie că se îndreptățesc din fapte

La Mânăstirea Antim din București, în timpul robiei nu babiloniene, nici egiptene, ci în timpul robiei comuniste, s-a menținut, cu ajutorul lui Dumnezeu, o viață duhovnicească fără întrerupere. Slujbele erau continue, mai ales Sfânta Liturghie care este de mare folos pentru omenirea întreagă. Cu toate amenințările care erau asupra noastră, Sfânta Liturghie se făcea zilnic.

Comuniștii, după cum știți, au venit la putere în 1945 și s-au instalat cu o mare îndrăzneală. Ei au schimbat toate rânduielile de până atunci printr-un fel de „înnoire” a societății, care, de fapt, urmărea să pervertească firea noastră românească și creștin-ortodoxă, urmărea să o schimbe în ură față de Dumnezeu și în necredință. Moise a vrut odată să scoată poporul său aflat în robia egiptenilor și să meargă cu toții să se roage în pustie. Dar Faraon nu le-a dat voie (Ieșirea 5, 1-5). Nici la noi nu prea mai era îngăduită rugăciunea, odată cu venirea comuniștilor la putere. Multe mânăstiri erau foarte stânjenite, în acel timp de mare frământare și de schimbare a rânduielilor din țară.

[ continuare … ]

„În vremurile cele cumplite de acum, lipsind foarte povățuitorii duhovnicești, cei care vor să placă lui Dumnezeu printr-o viață curată, numai Dumnezeu Însuși și învățătura Sfinților Părinți, le pot fi povățuitor și învățător.” (Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț)

La ce se referea marele stareţ prin „vremurile cumplite de acum” în 1766, când scria cuvintele din acest motto? La împrejurări trecătoare, ca năvălirea tătarilor din 1758, răscoalele din Iaşi, 1759 şi Bucureşti, 1764–1765? Presimţea războiul ruso-austro-turc care va devasta Moldova şi Ţara Românească între anii 1769–1774? Fără îndoială că el avea în vedere o epocă în multe privinţe cumplită, dar, în primul rând, avea în vedere amurgul spiritual al omenirii. Amurg pe care l-au întrevăzut Sfinții Părinţi din cele mai vechi timpuri. [ continuare … ]

„Și aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este lumină și niciun întuneric nu este întru El.

Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârșim adevărul,

Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul, și sângele lui Iisus, Fiul lui, ne curățește pe noi de orice păcat.

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.

Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea.

Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este întru noi.”

(I Ioan; 1, 5–10)

Așadar, să urâm încă și mai mult deșertăciunea lumii, să avem virtuțile în dorire, să ne îmbogățim în cele dumnezeiești printr-un mare negoț: rugăciuni, lacrimi, curățire, luminare, nepătimire, care sunt merindele vieții veșnice. Iar mâncarea și băutura și veșmântul și toate celelalte necesare trupului, atât să le îmbrățișăm, cât este nevoie a trăi și a sluji poruncilor lui Dumnezeu. Dacă astfel vom petrece timpul, toată ziua va fi sărbătoare, în fiecare zi va fi veselie și netemere de moarte. Chiar dacă zeci de mii de necazuri s-ar întâmpla să fie aduse asupra noastră, nu este cu putință să se scufunde conștiința cea bună.

Sfântul Teodor Studitul (†826), Catehezele Mici

Vremea noastră este vreme cumplită, cu probleme parcă fără răspuns, situații inexplicabile, înnodări dintre cele mai cumplite. Și nu deznădăjduiți, dar să ne așteptam la mai rău. Nu deznădăjduiți, dar să știți că în fiecare clipă Dumnezeu Cel nevăzut, Cel „de neînduplecat”, este cu noi aici, nu numai în spațiul din jurul meu, ci și în inima mea. Nu există încercare pe care ne-o îngăduie Dumnezeu, fără să ne dea și o cale de ieșire. Ce cale de ieșire, nu știu, dar Domnul să ne călăuzească și în situații inexplicabile. [ continuare … ]

Conferința “Îndemn la rugăciune“, susținută de Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (+2002),

în Aula Facultății de Drept din București,

în data de 14 noiembrie 1996

Pentru subtitrarea în limba engleză, vă rugăm să apasați “CC” și apoi să selectați “English”

Linkul pentru descarcare (1,2 GB) – apasați aici / Download link (1,2 GB) – click here

.
 

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost unul dintre cei mai cunoscuți părinți duhovnicești ai României din secolul XX. A intrat în monahism de tânăr. Fiindcă făcea parte din celebra mișcare duhovnicească Rugul Aprins, părintele a fost închis mai mulți ani în închisorile comuniste (laolaltă cu bunul său prieten Arhimandritul Roman Braga de la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Michigan, SUA). Ca iconograf a pictat mai multe biserici atât în România, cât și în alte țări ortodoxe, iar ca stareț al mănăstirii Antim din București a călăuzit multe suflete spre mântuire. Cuviosul Părinte a fost cunoscut de asemenea și pentru sfaturile profunde pe care le dădea despre Rugăciunea inimii pe care o practica cu adâncă umilință din tinerețe. Părintele Sofian a fost un mare duhovnic, foarte iubit și foarte căutat de către credincioși. El a fost numit: „Apostolul Bucureștiului”.