Reazem duhovnicesc

“Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?” (Ioan 5, 44)

1. Cine nu împlinește această poruncă a iubirii aproapelui, nu se poate socoti creștin. Nu poate fi o stare mai jalnică decât să nu poți ierta pe fratele tău, nici în cele mai grele clipe din viața ta. Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu poate iubi pe oameni, nu poate iubi nici pe Dumnezeu. Iar ca să putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să fim împăcați cu semenii noștri.

2. Numai ceea ce izvorăște din iubire, din inimă, poate merge la inimă. Cine nu se roagă din inimă, nu-și poate deschide calea la inima celor din jurul lui și nici la inima lui Dumnezeu.

3. Daca in sufletul tau nu este iubire si mila, inseamna ca inima ta este improprie pentru har.

4. In loc de a-i condamna pe oameni, sa incercam sa-i iubim, pentru a-i putea intelege. Ca sa-l cunosti pe om, sa-l pretuiesti si sa-l ajuti, trebuie sa-i simti sufletul lui, launtrul lui. Doamne, ajuta-ma sa nu critic pe nimeni! Vreau sa spun tot binele pe care il stiu, despre oricine.

Extrase din „Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe”, de Părintele Sofian Boghiu, ed. a IV-a, în curs de apariție la Editura Doxologia, Iasi

România trăiește, ca neam, prin vinele ei adânci de spriritualitate milenară, care zac înăbușite în popor, dar care izbucnesc din când în când ca vulcanii, găsindu-și expresia în personalități reprezentative precum: Pustnicul Chiriac de la Bisericani, Starețul Gheorghe, Sfântul Calinic, sau în duhovnicia românească a Părintelui Dumitru Stăniloae, care va domina teologia ortodoxă pentru câteva secole. Această trăsătură mistică a neamului românesc coboară din capnobații daci, niște trăitori singuratici, răspândiți pe crestele Carpaților, sau din asceții frământatului ev mediu creștin, rămași nemuritori în toponomia munților noștri, a văilor și a poienilor: Muntele Chirilu, Râpa lui Chiriac, Poiana lui Pahomie etc., ca să numim doar câteva dintre pitoreștile vetre ale vechilor sihăstrii moldovene.

[ continuare … ]

– Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască.

– Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate.

– Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel ce suferă și pentru mai binele lumii întregi.

– Nu te lega de nimic din cele vremelnice.

– Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină.

– Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.

– Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie.

– Ești gata să mori pentru El?

– Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.

P.S. Părintele Petroniu: „M-am întâlnit cu Părintele Stăniloae după ce ieșise din închisoare. L-am rugat să-mi dea un sfat și mi-a dat cele de mai sus.”

(Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină, București, 2015, pp. 226-227)