Reazem duhovnicesc

România trăiește, ca neam, prin vinele ei adânci de spriritualitate milenară, care zac înăbușite în popor, dar care izbucnesc din când în când ca vulcanii, găsindu-și expresia în personalități reprezentative precum: Pustnicul Chiriac de la Bisericani, Starețul Gheorghe, Sfântul Calinic, sau în duhovnicia românească a Părintelui Dumitru Stăniloae, care va domina teologia ortodoxă pentru câteva secole. Această trăsătură mistică a neamului românesc coboară din capnobații daci, niște trăitori singuratici, răspândiți pe crestele Carpaților, sau din asceții frământatului ev mediu creștin, rămași nemuritori în toponomia munților noștri, a văilor și a poienilor: Muntele Chirilu, Râpa lui Chiriac, Poiana lui Pahomie etc., ca să numim doar câteva dintre pitoreștile vetre ale vechilor sihăstrii moldovene.

[ continuare … ]

– Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască.

– Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate.

– Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel ce suferă și pentru mai binele lumii întregi.

– Nu te lega de nimic din cele vremelnice.

– Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină.

– Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.

– Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie.

– Ești gata să mori pentru El?

– Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.

P.S. Părintele Petroniu: „M-am întâlnit cu Părintele Stăniloae după ce ieșise din închisoare. L-am rugat să-mi dea un sfat și mi-a dat cele de mai sus.”

(Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină, București, 2015, pp. 226-227)

„Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.”

„Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.”

„Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui.

Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină.

Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”

(Ioan 15; 5, 7, 10 – 12)                                                            

“Roagă-te și nu te teme de nimic. Nu te înfricoșa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, înlăturându-le.” (“Pelerinul rus”, cap. “Despre puterea rugaciunii”, 5)

„De această sabie, de pocăință, fuge totdeauna diavolul. Ai păcătuit? Intră în biserică și șterge-ți păcatul! Nu-i așa că de câte ori cazi când mergi pe drum, de tot atâtea ori te și ridici? Fă tot așa de câte ori păcătuiești, pocăiește-te de păcat. Nu deznădăjdui! Ai păcătuit a doua oară, pocăiește-te a doua oară, ca nu cumva, din pricina trândăviei, să cazi desăvârșit din nădejdea bunătăților ce-ți stau în față. De ești la adânci bătrâneți și păcătuiești, intră în biserică, pocăiește-te! Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ți da pedeapsă pentru păcate, ci iertare de păcate!”. (Omiliile despre pocăință)

„Vreți să vă spun și căile pocăinței? Sunt multe, felurite, deosebite! Și toate duc la cer! Prima cale a pocăinței e osândirea păcatelor. De aceea și profetul spune: Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; Și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu (Psalmi 31, 6). Osândește-ți, dar, și tu păcatele! Ți-e îndestulătoare apărarea aceasta înaintea Stăpânului! Cel ce-și osândește păcatele cade mai greu în aceleași păcate. Pune conștiința ta să te osândească înlăuntrul tău, ca să nu ai dincolo acuzator înaintea scaunului de judecată a Domnului! Aceasta-i o pocăință! Cea mai bună.

Dar mai este și altă cale, nu mai prejos decât aceasta: să nu porți ură dușmanilor, să-ți stăpânești mânia, să ierți păcatele semenilor tăi. Așa ni se vor ierta și nouă cele greșite înaintea Domnului. Acesta-i al doilea mijloc de curățire de păcate. Dacă veți ierta oamenilor greșealele lor, spune Domnul, ierta-va și vouă Tatăl vostru cel ceresc (Matei 6, 14).

Vrei să afli și a treia cale a pocăinței? Este rugăciunea fierbinte, făcută cum trebuie, pornită din adâncul inimii. Nu-ți aduci aminte oare de văduva aceea, cum a înduplecat pe Judecătorul cel nedrept (Luca 18, 2-8)? Tu însă ai Stăpân blând, bun, iubitor de oameni. Văduva aceea se ruga împotriva dușmanilor ei; tu însă nu te rogi împotriva dușmanilor, ci pentru mântuirea lor.

Iar dacă vrei să afli și a patra cale de pocăință, îți voi vorbi despre milostenie. Multă și nespusă putere are milostenia! Nabucodonosor săvârșise tot felul de păcate, toate nelegiuirile. Daniel îi spune: Răscumpără păcatele tale prin fapte de dreptate și nedreptățile tale prin milă către cei săraci (Daniel 4, 24). Nimic nu poate egala această iubire de oameni ! După ce săvârșise mii și mii de păcate, după ce săvârșise atâtea fărădelegi, i se făgăduiește împăcarea cu Cel pe Care l-a supărat, dacă are milă de semenii săi!

Smerenia, apoi, este o altă cale care șterge la fel de bine păcatele, ca și toate căile amintite mai sus. Martor ne este vameșul; n-a putut spune nicio faptă bună. În locul tuturor acestora, a arătat smerenia și i-a fost îndepărtată sarcina cea grea a păcatelor.

Iată, ți-am arătat cinci căi de pocăință: prima, osândirea păcatelor; a doua, iertarea păcatelor semenilor noștri; a treia, rugăciunea; a patra, milostenia; a cincea, smerenia.

Nu te trândăvi ! Mergi în fiecare zi pe toate aceste căi ! Căile sunt ușoare! Nu poți pretexta sărăcia! De-ai fi săracul săracilor chiar, poți uita mânia, poți fi smerit, poți să te rogi cu stăruință, poți să-ți osândești păcatele; sărăcia nu-ți este deloc piedică. Dar pentru ce spun că sărăcia nu îți este piedică în acestea, când nici pe calea aceea a pocăinței, unde trebuie să dai bani – adică a milosteniei, nici acolo sărăcia nu ne este piedică pentru împlinirea poruncii! Ne-o spun cei doi bănuți dați de văduvă (Marcu 12, 42-44).” (Despre mărginita putere a diavolului)

„Să cunoști fapta cea bună a ninivitenilor care, în așa puține zile, s-au pocăit de așa de multe păcate și le-au stârpit. Totodată, trebuie să te minunezi de îndurarea lui Dumnezeu, căreia i-a fost de ajuns o pocăință atât de scurtă pentru atât de multe păcate (Iona 3). De aceea tu nu trebuie să cazi în deznădăjduire, măcar de ai fi săvârșit mii de păcate.” (Cuvânt la Duminica Lăsatului sec de brânză)

„Păcatul tău are hotar; leacul însă nu are hotar. Păcatul tău, oricum ar fi, este păcat făcut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negrăită. Ai curaj! Pocăința biruie păcatul! Închipuie-ți o scânteie ce cade în ocean! Poate ramâne ea aprinsă? Poate să se vadă? Nu! Ei bine, ce este scânteia față de ocean, aceea este păcatul față de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atât. Oceanul, oricât de mare-ar fi, tot are margini. Bunătatea lui Dumnezeu însă este fără de margini.

Nu vă spun aceasta ca să vă fac trândavi, ci ca să vă fac și mai sârguitori.” (Omiliile despre pocăință)

„Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17).